Elvețienii nu se sperie de FIFA!** Contraatacă la Tribunalul de Arbitraj Sportiv

Elvețienii nu se sperie de FIFA!** Contraatacă la Tribunalul de Arbitraj Sportiv
  • Publicat:
  • Actualizat:

Federația Elvețiană de Fotbal a anunțat, sâmbătă, că intenționează să conteste în fața Tribunalului de Arbitraj Sportiv (TAS) amenințarea formulată de FIFA la adresa sa, potrivit căreia forul va fi suspendat dacă până la data de 13 ianuarie 2012 nu va sancționa echipa FC Sion, informează AFP.

„Suntem convinși că statutele FIFA nu au fost încălcate. Vom face tot posibilul pentru ca această suspendare să nu fie aplicată. Pe de altă parte, anunțăm că vom contesta validitatea deciziei FIFA la TAS”, se arată într-un comunicat al forului elvețian.

Comitetul Executiv al FIFA, reunit, sâmbătă, la Tokyo, a cerut federației elvețiene să decidă până în 13 ianuarie 2012 sancțiunile în cazul grupării FC Sion, pentru nerespectarea unei interdicții de transfer a jucătorilor, în caz contrar forul din Elveția urmând să fie suspendat.

„După decizia Tribunalului de Arbitraj Sportiv (TAS), din 15 decembrie 2011, Comitetul Executiv al FIFA a hotărât să fixeze pentru 13 ianuarie 2012 data limită pentru ca federația elvețiană (SFA) să aplice sancțiunile în cazul FC Sion. În consecință, toate meciurile jucate de FC Sion cu fotbaliștii în cauză trebuie să fie declarate pierdute la masa verde sau pentru fiecare din aceste partide trebuie retrase trei puncte. Dacă această dată limită nu va fi respectată, SFA va fi suspendată automat, începând din data de 14 ianuarie 2012”, se arată într-un comunicat al FIFA.

Tribunalul de Arbitraj Sportiv a confirmat, joi, că echipa elvețiană FC Sion nu va fi reintegrată în Liga Europa, validând astfel indirect decizia Comisiei de Apel a UEFA, din data de 13 septembrie. În plus, TAS a decis ridicarea măsurilor provizorii decise de Tribunalul Cantonal din Vaud, în 5 octombrie 2011. FC Sion va trebui să suporte două treimi din costurile procedurilor de la TAS, iar UEFA va suporta un sfert. În plus, gruparea elvețiană va trebui să plătească UEFA suma de 40.000 de franci elvețieni (32.600 de euro).

FC Sion va putea face recurs la Tribunalul Federal Elvețian, în termen de 30 de zile de la primirea motivării deciziei TAS.

TAS anunțase, la 25 noiembrie, că judecătorii care se ocupă de litigiul dintre UEFA și FC Sion nu sunt în măsură să determine dacă poate fi luată o decizie finală, având în vedere complexitatea cazului.

UEFA a respins, în 13 septembrie, un apel înaintat de FC Sion, care contesta excluderea din grupele Ligii Europa, deoarece în play-off-ul competiției a folosit mai mulți jucători fără drept de joc. Locul formației FC Sion în Grupa I a Ligii Europa a fost luat de Celtic Glasgow.

La 5 octombrie, Tribunalul Cantonal din Vaud a cerut UEFA să reintegreze FC Sion în Liga Europa. Tribunalul cantonului Vaud a decis atunci că, sub incidența unei sancțiuni, UEFA trebuie să reintegreze echipa în grupa I a Ligii Europa imediat și să considere jucătorii drept calificați pentru competiție. „UEFA va plăti o amendă de 1000 de franci (valoarea maximă autorizată de lege) în fiecare zi în care nu se execută decizia judecătorului”, se arăta într-un comunicat al FC Sion, din luna octombrie. Judecătorul a mai cerut atunci ca UEFA să plătească 21.400 de franci elvețieni drept cheltuieli de judecată și 33.000 de franci elvețieni pentru FC Sion.

FC Sion este în litigiu cu FIFA și UEFA la mai multe jurisdicții din Elveția pentru că nu a respectat o interdicție de transfer a jucătorilor. Această interdicție a dus la eliminarea din Liga Europa, competiție sub egida UEFA.

FC Sion și-a multiplicat recursurile pentru a fi reintegrată în Liga Europa.

Sursa: Mediafax

Tags:
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi apere fiicele vitrege
Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi apere fiicele vitrege
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte cu extratereştrii
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte…
Revoltător! Cum justifică Luis Fabian crima de la Padina: 'Trebuie să înghit eu?!'
Revoltător! Cum justifică Luis Fabian crima de la Padina: 'Trebuie să înghit eu?!'
BANII românilor sunt VERIFICAŢI. Guvernul a dat ordin. Au început confiscările
BANII românilor sunt VERIFICAŢI. Guvernul a dat ordin. Au început confiscările
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele ecologiștilor
Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele…
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața…
×